Latest Posts

luni, 16 septembrie 2019

the shitshitshit transcendental meditation strikes back

cu zilele astea as fi putut umple pagini intregi. dar am tacut. cateodata, da, am deschis wordul si am deversat acolo rauri si torente de chestii emo latente-n mine, amuzante, sper, peste o vreme, cosmaresti, din pacate, acum. si daca cineva ma intreaba azi, la ora 12, cum e viata mea, o sa-i spun ca it sucks, ca depinde de raspunsuri, mai multe decat intrebari formulate, intotdeauna mai multe si mai imbarligate, deci if only, if only… well, nimeni nu te poate face de rusine mai mult decat tu insuti imi zicea andra aproape zilnic. dar, pe vremea aia, constiinta mea era fara pata. si radeam amandoua, stiind ca da, noi n-aveam nimic de-a face cu jocurile astea si capcanele astea ale propriilor rabufniri. pe vremea aia nu dezvoltasem obsesia asta pentru reasons to live. omiteam semnificatia suferintei din aria contaminata de pasiune. omiteam pasiunea, whatsoever. purtam doar pecetea a ceva in mine care vrea, la diferite intervale de timp, sa fie ranit din nou. din nou frant. din nou provcat sa se reinventeze. atata doar ca uitasem cum e. chiar uitasem. si tot pesimismul asta e doar o masca a optimismului ca one day (YOUR LOVE WILL MEET MY LOVE) si mi-e si rusine sa fill the blanks de dupa posibile complemente circumstantiale ca asta.

“zatul zilei”

habar n-am. pe strada aveam ceva sertarase cu ganduri super-ordonate de scos si afisat putin pe noptiera asta pe care-mi tin si laptopul si cana din care am baut un ceai aseara, si niste pliante pe care le-am colectat din toate statiile in care astept, si ma rog, asta e relativ, ce nu e statie si ce nu e asteptare incordata & dureroasa these days? acum am uitat. fetele, vocile, zatul zilei. acum nu mai imi vine sa scriu nimic, poate pentru ca acolo, pe strada, era inca o ora rezonabila, o ora la care era admisibil ca nimic sa nu se fi intamplat inca, iar acum, deja acasa, deja echipata pentru inca una din serile alea asigurate si montate de compania privata "have no real life and enjoy it", intru- tot mai confortabil- in ridicolul costum al paiatei care se resemneaza. dar, stiu deja, dupa 7 o sa incep sa ma destind putin, gandindu-ma ca de la 10 incolo ar putea fi ok sa ma culc, ca a doua zi sa pot incepe in tonul optimist al lui "azi e ziua cea mare, azi o sa…", si cu inima adrelinata, cat un purece la gandul ca, iar, de la 2 dupa-amiaza incolo, printre troleibuzele ultrapline si copiii cu ghiozdane supraincarcate, o sa pot, din nou, sa ma intunec. now this is what i call biorythm. sau zadarnicele chinuri si dezastre aferente optimismului astuia mascat in pesimism mascat intr-un alt optimism, de mana a doua ori de a n-spea experienta similara. tot asa, tot asa, ca in scooby-doo.

Postari populare