vineri, 30 martie 2018

à Reims

Am promis ca voi scrie si despre cum e aici la Reims. In prima zi cand am ajuns numai bine ce am ajuns, am facut un dus si am mers cu cei doi romani cu care luasem legatura si cu doua bulgaroaice in parc. Desi eram foarte obosita, nu as fi rezistat sa stau singura in acel moment, pentru prima zi in alta tara ar fi fost prea ciudat sa stau sa meditez. Bun, deci am mers in parc. Dar ce parc! Lume care sta pe iarba, se mai joaca cu o minge, stai sa te bronzezi si alte cele. E o placere! Mai ales daca te intinzi si te uiti la varfurile copacilor… Dupa leneveala din parc am mers sa mancam la cantina. Nu pot sa spun ca sunt extaziata de mancarea de aici, insa e ok, portiile putin cam mari dar merge.  Platesti 2.90 euro si primesti: 1. o branza sau un iaurt, 2. un aperitiv rece sau cald (o salata sau un pateu cu ceva -  din acela nu am luat), 3. fel principal: carne si garnitura, 4. desert (iaurt cu fructe, prajitura sau un fruct). A doua zi, adica joi am fost si eu pe la facultate sa imi cunosc profesorul indrumator care e chinez (cred). E de treaba, dar am avut neplacuta surpriza sa fiu intrebata daca mi-a trebuit viza!?! Am raspuns ca Romania este in UE si nu e necesara o viza, si am primit o reactie de uimire! Hello!!! Ieri am umblat toata ziua, la serviciul de relatii internationale, la Crous pentru cazare, sa-mi fac abonament pentru autobuz, la cumparaturi (in weekend e inchisa cantina), a fost o zi mai obositoare decat cea in care am calatorit. Pentru umblatura de ieri trebuie sa-i multumesc unui alt roman, Ilie, un doctorand de la noi de la Iasi care m-a insotit peste tot. Ilie este tatal tuturor erasmusilor noi. ) Si baietilor romani, si mie, ne-a dat la fiecare cate o cana, farfurie, furculita, lingura si o oala. Radeam aseara cand ne-am dat seama ca nu este romand erasmus la Reims care sa nu fi fost ajutat de el si sa nu fi primit macar o lingura si o furculita! Aici e Turnul Babel! Si chinezi, arabi, negri, europeni de toate natiile! Greu dai peste un francez veritabil. Prea multe impresii nu mai am ce scrie acum, urmeaza, mai am 3 luni de adunat experiente. à bientôt!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Postari populare