vineri, 30 martie 2018

De la Arcul de Triumf la l’Arc de Triomphe

Mi-am spus zilele trecute ca voi scrie abia atunci cand voi avea internet la laptopul meu, dar nu am mai putut rezista. Acum ce-mi lipseste cafeaua mea cu lapte, sa miroasa toata casa si sa ma trezeasca de-a dreptul. Avand in vedere ca nu am ce cafea sa savurez momentan, imi voi povesti peripetiile drumului pana aici. In seara zilei de 27 aprilie, la 21:30 am pornit cu autocarul spre Bucuresti- Baneasa. Nimic complicat pana la popasul de la 1 noaptea cand de somn, dupa ce am baut o ciocolata calda m-am urcat in alt autocar. Spre uimirea mea nu mi-am zarit rucsacul pe bancheta si era sa fac infarct (avea laptopul in el). Uitandu-ma in dreapta observ ca pe bancheta nu mai era o fata blonda ce dormea suav ci un tip cam la 200kg care dormea si mai suav. Mi-am dat seama ca trebuie sa fie o greseala, am coborat din autocar si am observat ca pe el nu scria Massaro ci Atlassib. Bun Ancuta, da-ti o palma!  Mi-am dat in gand si am mers in autocarul cu care calatoream, fara sa adorm. Buuuuuuuuuun,mergem noi ce mergem si la ora 3 trage soferul pe dreapta si incepe sa umble la spatele autocarului. 2-3 minute nu m-am gandit la ceva rau, insa cand am intrebat ce se intampla si am aflat ca era sa-si piarda aripa stanga pe drum, sa nu credeti ca am fost cea mai fericita. Din fericire nu a fost ceva grav si am plecat mai departe, fara incidente neplacute. Iata-ma-s ajunsa la Baneasa. O sala de asteptare cam ca autogara din Vaslui (glumesc, era ceva mai mare), unde puteai gasi toate natiile posibile de oameni de la pitipoance la rromi. Acolo am asteptat-o pe Angelica pe care nu o mai vazusem de 3 ani jumatate, a venit sa ma vada. A fost foarte frumos momentul reintalnirii, ma bucur nespus cand revad prieteni dragi. Am stat putin de vorba caci era indicat sa merg la check-in, deoarece la ce organizare era acolo daca mai stateam mult pierdeam avionul. Era o coada imensa, si-n lungime si-n latime, in dreptul a 3 ghisee pentru 4 zboruri. Am stat acolo cam o ora, dupa care a trebuit sa mai stau o jumatate de ora la alta coada, pentru controlul vamal. M-a pipait bine o tipa, peste tot, m-a intors si m-a sucit (urlase chestia aia, cred si eu daca aveam cercei, curea). Tracand cu bine si de asta am luat un loc in asteptarea autobuzului care ne ducea spre avion. Am stat eu inca o alta jumatate de ora pe acolo si iata ca a venit momentul adevarului si s-a deschis poarta catre zborul spre Paris. Am urcat in autobuz si ce sa vedeti, o treime din oameni erau aproape negri. Sa mai spui ca nu le place romanilor in Franta si ca franceza e o limba grea. De unde?! Zborul a fost SUPER (dupa ce m-am mutat de la locul meu)! Am stat ca un copil mic cu nasul lipit de geam. La decolare a fost senzatia putin neplacuta, insa am trecut cu bine, am facut o cruce mare si am inceput sa ma bucur de moment. De ce m-am mutat? Fiindca langa mine era un tip mai masliniu care punea tot felul de intrebari, unde ma duc, ce fac si alte alea. Plictisindu-ma de dat detalii false si cu frica-n san am plecat in alt loc unde am putut sta la geam dupa ce am putut sa renuntam la centurile de siguranta. Paris-Beauvais. Am coborat printre primii din avion si am mers sa prezint actul de identitate. Din fericire bagajul meu a venit printre primele si am putut sa merg sa-mi iau bilet pentru autobuzul spre Paris. Am nimerit in primul autocar iar individul si cu alte doua fete erasmus care au fost si ele interogate in al doilea. Mi-a parut rau pt. ele dar m-am bucurat pentru mine deoarece nu voiam sa-mi fac prea multi prieteni imediat ce am ajuns in Franta. Wow! Ce autostrada! Ce poduri! Ce cladiri! Ce minunat! Eram capabila sa scot capul pe geam ca un catel care sta cu limba scoasa (mai mult entuziasmul decat ce se gasea langa autostrada ). Paris – Porte Maillot. Am urmat eu intructiunile Catalinei, dar tot am ramas derutata la un moment dat, deoarece nu mai era nici un indicator si eu nu gaseam intrarea la metrou. Ma intreaba un domn care fuma o tigara de foi parfumata si care avea un clasic accent englezesc ”Do you search the metro?”. Eu: “Yes, I do!”. El: Do you see that cafe? It’s right in front of it”. Eu: “Thank you very much! Very nice of you to help me”. El a zambit si a mers in treaba lui. In urma mea era o piranda (care fusese in acelasi avion cu mine) mai moderna, tot incercam sa merg mai repede, dar bagajul meu de 20 kile nu se compara cu poseta ei. La metrou m-am descurcat, cu exceptia faptului ca a trebuit sa car geamantanul in mana pe o sumedenie de scari. Coboara, urca si tot asa. Booooon, in metrou o doamna tare draguta mi-a explicat cum sunt statiile si tot asa. Am schimbat in Palais Royale metroul (alte scari de urcat si de coborat) si am mers catre gara de est de unde trebuia sa iau TGV-ul catre Reims. Acolo o fata, frantuzoaica dar cu aer de scandinava, mi-a explicat cum se afiseaza trenurile si chestii din astea. Si ea mergea cu acelasi TGV. Dar Doamne! Cat de ciudat se imbraca lumea pe acolo, pantofi cu toc si sosete, pantaloni patati cu ceva asemanatori cu smoala… O intreaga mare de oameni, o sumedenie de limbi vorbite. Drumul cu TGV-ul a fost super ok, am ajuns in 50 min la Reims. Acolo mi-a aratat o tipa, tot frantuzoaica, unde e iesirea si mi-a zis ca s-ar putea ca mon ami ma asteapta acolo ( m-a asteptat un baiat, roman si student la noi la Iasi, la Instalatii). De fapt mon ami ar fi venit la peron dar intarziase 2 minute, tocmai venea. Mi-am luat la revedere de la tipa aceea draguta dupa ce i-am multumit si am luat autobuzul care camin. Despre cum e aici, voi povesti data viitoare. Si-asa nu imi place sa scriu postari lungi (oricum si acum am mai omis din detalii), caci de asemeni nu prea imi place sa le citesc, mai bine citesc 10 postari mai scurte odata decat 2 lungi, nu imi explic de ce. A bientot!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Postari populare